Despre parinti, copii si visele lor
Educatia copiilor este una dintre cele mai mari probleme cu care se confrunta un parinte, viitor sau deja mandru parinte.
Este foarte adevarat, nu trebuie sa ne sfiim sa o spunem, ca invatamantul romanesc nu se afla in cele mai bune perioade ale sale.
Din ce in ce mai putin accent se pune pe invatamantul cu adevarat de calitate. Desi ni se tot spune ca sistemul de dinainte de 1989 este unul invechit, care nu pune accent pe dezvoltarea copilului, in deriva in care se afla acum scoala de stat trebuie sa recunoastem ca am fi preferat acel sistem, decat ceea ce avem la dispozitie in acest moment.
De aceea parintii trebuie sa se implice cat mai mult in educatia copilului. Trebuie sa inteleaga ca sistemul nostru de invatamant actual nu il ajuta prea mult sa-si descopere si sa-si dezvolte cu adevarat calitati care l-ar putea face cel mai bun intr-un anumit domeniu.
Este foarte greu pentru parintii de astazi sa se concentreze foarte mult pe copil. Majoritatea timpului este alocat gasirii resurselor financiare pentru ca acest copil sau copii sa nu duca lipsa de nimic. Pentru parintii de astazi acest lucru este grozav de important.
Suntem inca generatia care a suferit datorita lipsei si suntem profund marcati de acest lucru. Numai ca in fuga noastra dupa resurse financiare, uitam sa acordam suficienta atentie copilului.
Nu este un lucru nou. Este doar o constatare. Se munceste mult in Romania, iar copiii sunt deseori abandonati bonelor, televizorului. Ati putea spune si bunicilor. Ar fi un lucru minunat daca ei ar fi ingrijiti de bunici.
Si noi am fost. Si am crescut destul de frumos. Iar bunicii copiilor nostri au avut parte de multe din experientele noastre. Legaturile s-ar putea forma extrem de bine si instructiv.
Cu toate acestea nimic nu e mai bine pentru copil decat o crestere asigurata de parinti. Deseori, se strambam pe strada la adolescentii de astazi cand ii vedem atat de zgomotosi, de plini de ceea ce noi numim „tupeu”, chiar obraznici.
Dar uitam un lucru: si noi am fost cam la fel. Si noi ne-am cautat identitatea. Este adevarat ca aveam alte instrumente la indemana.
In acelasi timp acesti adolescenti sunt produsul parintilor care altceva nu stiu sa faca decat sa munceasca. Sa munceasca pentru ei, foarte adevarat. Un parinte asta va face o viata. Va trai pentru copilul sau.
Dar ar fi cazul sa isi aduca aminte ca un copil nu se creste doar cu bani, ci dimpotriva. Un copil care va avea acces peramanent la ceea ce-si doreste nu va acorda pic de valoare muncii voastre.
I se pare ca asa trebuie sa fie. I se pare normal sa i se dea oricand are chef. Iar parintii vor sa nu le lipseasca nimic, sa duca lipsa de ceva, asa cum le-a lipsit lor in copilarie sau adolescenta.
Este un cerc vicios in care nu trebuie sa intrati de la inceput. Ocoliti-l cat puteti, indiferent de masurile pe care trebuie sa le luati. Altfel copilul vostru nu va afla valoarea muncii, iar voi nu-i veti oferi ce are nevoie cu adevarat: dragoste si o educatie corecta care sa-l transforme intr-un invingator si nu intr-un ratat.
Inca de mic observati-l cu atentie. Ce ii place sa faca? Care ii sunt jocurile favorite? Chiar daca aveti fetita, asta nu inseamna ca ii va placea automat sa se joace cu papusile. S-ar putea sa-i placa jocurile de constructie, masinile.
S-ar putea sa adore sa desfaca totul in bucati si sa incerce sa repare jucaria. Nu va speriati. Un astfel de copil e o binecuvantare. Inseamna ca e curios, ca vrea sa afle.
Faptul ca nu e ca ceilalti nu inseamna neaparat ceva negativ. Tot ce-l scoate in evidenta poate insemna baza pentru o viata plina de succese. Trebuie doar sa fiti acolo si sa descoperiti acele calitati. Si mai ales sa nu le inabusiti doar pentru ca nu sunt „demne” de o fetita sau de un baietel.
Nu-l fortati sa va indeplineasca visele voastre. S-ar putea sa nu aiba calitatile necesare. Ce conteaza ca v-ati visat mare matematician si nu ati reusit? Sau o celebra doctorita?
Copilul vostru nu e vinovat pentru faptul ca nu ati avut calitatile necesare sau poate resursele sa va indepliniti visele. El nu trebuie sa traiasca pentru indeplinirea viselor parintilor, caci are o viata a lui de trait.
Nu conteaza ca nu va place. Conteaza ca lui ii place. Incurajati-l, ajutati-l. Chiar daca nu reuseste in ceea ce doreste, nu va putea niciodata sa reproseze cuiva ca nu a reusit din cauza ca nu a fost sustinut, inteles.
Astfel veti fi prezenti in viata lui, veti deveni poate o stanca de care sa se agate la nevoie, persoanele la care poate sa vina intotdeauna cu incredere.
Popularity: 2% [?]
Din aceeasi categorie mai fac parte:
- ioana: Primul ciclu menstrual
- ioana: Primul ciclu menstrual
- sitarus mihail: Usturoiul, cel mai puternic antibiotic natural
- sitarus mihail: Usturoiul, cel mai puternic antibiotic natural
- sitarus mihail: CUISOARELE, UN DAR EXOTIC PENTRU SANATATE
Quiz-ul lunii
Stiati ca
- Oamenii impart 98%-99% din gene cu cimpanzeii, 90% cu soarecii, 21% cu viermii si 7% cu o simpla bacterie precum E. Coli?
- Meiul este pe locul sase ca importanta in topul celor mai valoroase cereale din lume si exista de circa 8000 de ani. Se foloseste ca aliment, ca hrana pentru animale, ca metrial de cosntructie si combustibil?
- In jur de 60% din biomasa pamantului este constituita din microbi?
- Microbii s-au dovedit a fi alternativa mai putin scumpa a sprayurilor cu pesticide? Prin procesul denumit biocontrol, oamenii de stiinta au folosit organisme vii pentru a omori sau controla alte organisme vii?
- Porumbul si floricele au aparut in Americi. Acum 7000-8000 de ani, locuitorii din centrul Mexicului o domesticit iarba salbatica denumita teosinte?
Arhiva
