Concediul anual – savureaza-l bucata cu bucata !

de: Alina Popa | in: Stil de viata | 2 April 2007 | 1 Comentariu

Gataaaa… Ajunge!!! Aceasta mentalitate trebuie sa inceteze. Stati si munciti peste 9 ore la serviciu si indrazniti sa spuneti ca nu aveti timp sau bani sau chef de concediu? Ca mai bine il luati fragmentat: doua zile candva… alte doua zile pentru o urgenta – s-a spart teava de la chiuveta de la baie…. nu nu nu… asa ceva nu se accepta.

SandaleConcediul anual este dat prin lege cu un singur scop: sa va incarce bateriile, sa va odihniti, sa va relaxati. Este foarte greu pentru dvs sa lasati deoparte problemele de serviciu si sa alegeti calmul si tihna concediului? Fara mobil, fara contacte… pur si simplu liniste deplina.

Concediul puteti sa vi-l planificati sau plecati de la serviciu direct in concediu – asta daca sunteti sef. La inceput de an inchideti ochii pentru o secunda si ganditi-va ce loc anume din Romania sau de pe aceasta planeta v-ar incanta sa-l vedeti. Atunci cand va ganditi la acea destinatie, trebuie sa simtiti fiorul aventurii, al nerabdarii si entuziasmului.

Daca sunteti singura este mult mai simplu. Aruncati-va cu indrazneala in aventura anului. Butonati internetul si aflati cele mai avantajoase oferte ale agentiilor de turism. Sincer, va recomand cu caldura sa nu alegeti excursii. Creati-va propria excursie. Daca nu aveti posibilitatea sa strangeti multi bani, ganditi-va care trebuie sa fie punctele forte ale concediului.

Sa spunem ca doriti sa va duceti la Paris. Ati calculat ca suma maxima pe care puteti sa o strangeti este de 1000 de euro. In aceasta situatie, este bine sa va duceti in extrasezon, perioada in care preturile la cazare sunt mult mai mici. Nu se poate sa nu va placa primavara tarzie sau toamna devreme.

Cautati hoteluri de 2-3 stele mai catre periferia orasului si studiati cu atentie mijloacele de transport din zona. Cititi recomandarile clientilor, parerile acestora putand fi de mare ajutor. Va sfatuiesc sa cautati hoteluri care au in pret micul dejun. Este mai simplu pentru dvs, iar micul dejun este o masa importanta peste care nu trebuie sa sariti. Pranzul si cina se pot lua oriunde in oras, in functie de buget si timp.

Stabiliti-va dinainte obiectivele pe care vreti sa le vizitati si notati-va mijloacele de transport care va pot duce cat mai aproape. Nu incercati sa vizitati prea multe in vacanta aceasta. Savurati si momentele de hoinareala, de mers prin magazine, savurat o cafea sau un ceai la o cafenea pariziana. Opriti-va macar 2 seri in care sa iesiti in cluburi si intrati in ritmurile orasului. Muzeele si celelalte puncte turistice vor fi tot acolo a doua zi sau in urmatoarea vacanta.

Nu va obositi psihic incercand sa le acoperiti pe toate odata. Nu uitati ca vreti sa va odihniti si sa va relaxati. Mergeti alene pe trotuarele orasului, savurati o plimbare pe Sena sau oriunde in alta parte. Dar faceti-o cu calm, fara sa va grabiti. Stati in parcuri, hraniti porumbeii, priviti florile cum cresc si astfel va veti relaxa mintea si sufletul. Ocoliti zonele aglomerate, fugiti de ele. Refugiati-va in magazinele naturiste, in care mirosuri uluitoare va impresoara din toate partile. Alegeti tacerea gradinilor botanice si amuzati-va urcand pe jos pe turnul Eiffel.

Oriunde ati alege sa plecati in concediu, nu uitati ca plecati pentru a va relaxa, pentru a va limpezi mintea, pentru a va purifica sufletul. Alegeti locuri cat mai linistite, calme si profitati la maxim de tot ce va ofera locul in careva duceti. Rasfatati-va in functie de buget si nu ezitati sa gustati din plin din viata.

Popularity: 2% [?]

Comenteaza! ( *Campurii obligatorii )

Nu-i asa ca va e dor de vacanta? | Invitatii Online spune:

[...] Concediul anual – savureaza-l bucata cu bucata ! [...]





Inapoi SUS
 

You need to log in to vote

The blog owner requires users to be logged in to be able to vote for this post.

Alternatively, if you do not have an account yet you can create one here.

Powered by Vote It Up

© Copyright 2006-2010 Medicina-Naturista.ro | Web by MBDragan