Coltul lupului (cretusca), planta ierbacee, perena, a fost utilizata din cele mai vechi timpuri in tratarea reumatismului.

Efecte terapeutice superioare aspirinei

Coltul lupului contine in toate componentele sale (flori, frunze, tulpini si radacini) substante care adminstrate organismului uman se transforma in salicilati. Acestia au efect antiinflamator in cazul reumatismului in general si reumatismului articular in special, celulitei, inflamatiilor stomacale, etc.

Acelasi efect il are si aspirina sintetizata in laborator. Insa, in timp, aspirina poate produce gastrita eroziva sau chiar ulcer gastric. Acest efect negativ nu apare in cazul in care se foloseste Coltul lupului. Mai mult, aceasta planta contine taninuri care scad secretia gastrica, potentand actiunea salicilatilor. Are si efect antialgic, adica calmeaza durerea ceea ce contribuie la ameliorarea starii pacientilor. Concluzionand, putem spune ca utilizand un produs natural putem beneficia de o suma de efecte terapeutice imposibil de reprodus artificial.

Boli care pot fi tratate

Intern, Coltul lupului se poate administra in celulita, obezitate, litiaza, hipertensiune, reumatism, guta, ateroscleroza. Radacina este preferata in diaree, hemoragii uterine, dizenterie. Aceasta planta este considerata una dintre cele mai valoroase in tratarea reumatismului articular si celulitei. Reprezinta un cicatrizant foarte bun in ulcerul gastric si duodenal. In acest caz se poate folosi in combinatie cu galbenelele si coada soricelului.

Coltul lupului are un rol deosebit in eliminarea produsilor de dezasimilatie, a substantelor proteice si mai ales in eliminarea acidului uric si a ureei, precum si ca antispasmodic si calmant al durerilor urinare si reumatice.

Administrare

Se pot consuma 3-5 cesti de ceai pe zi din infuzia preparata cu 50 grame flori la un litru de apa fierbinte, adusa la 90 de grade si tinuta acoperita 12 ore. I se pot adauga frunze de mesteacan si teci fasole. Tratamentul poate fi continuat tot timpul anului cu intermitente.

Extern, infuzia a 100 grame planta la un litru de apa fierbinte se recomanda sub forma de comprese calde in durerile reumatismale, ulcere si plagi.

Pentru informatii suplimentare va puteti adresa ing. chimist Mircea Georgescu, tel.0721202752.

Jneapanul sau pinul tiritor este un arbust cu valoare terapeutica care creste la peste 1500 de metri altitudine, deasupra padurilor de conifere, fiind o adevarata coroana regala a golurilor alpine.

DESCRIERE SI PRINCIPII ACTIVE

Este un arbust cu ramuri ascendente, cu aspect tufos, inalt pana la 3 metri, cu frunze aciculare lungi, mereu verzi, grupate cate doua intr-o teaca. Jneapanul formeaza asa-zisii jepi, tufisuri tiritoare care cresc in mase compacte sau pilcuri, vegetand intr-un climat rece, cu precipitatii abundente si vanturi puternice. In majoritatea masivelor muntoase unde a fost defrisat s-au constatat fenomene puternice de degradare si eroziune a solului, secarea izvoarelor, distrugerea vegetatiei ierbacee etc.

Principiile active care dau valoare terapeutica acestui arbust sunt continute in muguri si ramurile cu cetina.
Pentru muguri, perioada optima de recoltare este martie-aprilie, atunci cand ei nu sunt desfacuti. Recoltarea se face manual, rupandu-se mugurii impreuna cu ramurica de sustinere de pe ramurile laterale.

Recoltarea cetinei se poate face din mai pana in octombrie. Se taie cam o treime din ramuri pentru ca arbustul sa se poata regenera.
Mugurii si ramurile cu cetina contin un ulei volatil, tanin, rezine, vitamina C si substante minerale. Prin distilare cu vapori de apa se obtine uleiul volatil, galbui, cu miros placut si gust la inceput dulceag, apoi amar arzator.

EFECTE BENEFICE PENTRU SANATATE

Extractul de mugur de jneapan are o puternica actiune antiinflamatoare, fiind util in majoritatea afectiunilor articulare, cu precadere in artroza.

Artroza este o suferinta degenerativa articulara care survine la varsta de peste 40 de ani si care produce o degradare a cartilajului, hipertrofia si proliferarea osului, cu formarea de ecrescente osoase, denumite osteofite. Elementele favorizante sunt varsta, traumatismele, suprasolicitarile articulatiilor.

Extractul ce muguri de jneapan administrat singur sau in asociere in diverse scheme terapeutice determina ameliorarea durerilor si regresia modificarilor survenite la nivelul articulatiilor. De asemenea, stimuleaza formarea de tesut osos si cartilaginos.
Uleiul volatil continut este un antiseptic de exceptie al cailor respiratorii fiind benefic in bronsite (efect expectorant), traheite, traheobronsite, astm.

Jneapanul este un dezinfectant al cailor urinare, fiind benefic in pielite(inflamatii ale mucoasei rinichiului), cistite, uretrite, distrugand o serie de germeni patogeni. Deoarece are calitati diuretice, poate fi folosit cu succes in calculoza renala.

In dermatologie, jneapanul are multiple utilizari: eczeme zemuinde infectate, infectii ale pielii, plagi, rani, tenuri iritate inrosite.
Acest arbust are efecte calmante asupra inimii. De aceea daca aveti nevoie sa va calmati sau sa va relaxati inima, faceti bai calde in care puneti cateva ramuri de jepi, spalate in prealabil.

MOD DE ADMINISTRARE

Extractul de muguri de jneapan se administreaza cate 50 de picaturi, de 3 ori pe zi, cu putina apa, in cazul reumatismului cronic, artrozei, artrozei vertebrale, coxartrozei si gonartrozei. Este benefic in ameliorarea simptomelor ce acompaniaza fenomenele dureroase (insomnie si nervozitate), cat si in consolidarea fracturilor si osteoporoza.

Ceaiul de muguri de jneapan se prepara astfel: se pune o lingurita de muguri in 250 ml apa clocotita, se acopera 15 minute si se strecoara. In cazul afectiunilor respiratorii mentionate se consuma 3 cani pe zi. La fel se poate folosi in cazul inflamatiilor renale.
Pentru tratarea laringitei si traheitei se fac inhalatii cu o lingurita de ulei volatil, turnat intr-un vas cu 1 litru de apa in clocot. Baile sunt benefice pentru inima dar au efect si in afectiunile articulare. Impotriva reumatismului si gutei se pot face bai cu muguri si ace, cam 250 grame la o baie sau se pot frectiona partile dureroase cu ulei volatil.

Pentru informatii suplimentare va puteti adresa ing. chimist Mircea Georgescu tel. 0721202752.

Denumiri populare mai cunoscute:

Prezentare: Este o planta din familia usturoiului. Are frunzele de un verde proaspat, lucioase, in forma de lance, asemanatoare lacramioarei. Tulpina este neteda si ajunge chiar si pana la 30 de cm. Bulbul este lunguiet si inconjurat de membrane albe, transparente.

Raspandire: creste doar in campiile bogate in humus, umede, sub tufisuri, in paduri de foioase si alpine.

Partile utilizate ale plantei: Frunzele proaspete, bulbii la sfarsitul verii si toamna

Componentii principali: substante minerale, oligoelemente, vitamina C, ulei volatil, complexul de vitamina B

Propietati: depurativ, tonic, vermifug, antiseptic intestinal, stimulent al organelor digestive, bacterostatic, reglator al metabolismului lipidelor si glucidelor

Indicatii: cure depurative de primavara, vindecarea bolilor cronice de piele, intarirea memoriei, prevenirea arteriosclerozei, diaree acuta si cronica, balonari si colici, constipatie, viermi intestinali, insomnie, tulburari cardiace, tuberculoza pulmonara, hidropizie, greutati in respiratie, secretii pulmonare abundente, reumatism, eczeme

Mod de folosire:

• sub forma de salata sau condiment. Frunzele se folosesc proaspete, taiate marunt, pe paine, in ciorbe si alte mancaruri. Bulbii se folosesc precum usturoiul.
• tinctura de leurda. Frunzele sau bulbii se taie marund. Se introduc intr-o sticla pana se umple. Se toarna apoi rachiu de secara sau orice alcool facut in casa cu 38-40% alcool. Se lasa 14 zile la soare sau in apropierea aragazului. Se iau de 4 ori pe zi cate 10-15 picaturi in putina apa.
• vin de leurda. 1 pumn de frunze taiate marunt lasa sa dea cateva clocote intr-un sfert de litru de vin alb. Se indulceste dupa gust cu miere. Se bea acest vin peste zi, incet, ighititura cu inghititura.

Cocosul este un arbore tropical prin excelenta, probabil originar din sud-estul Asiei. S-a intins pe suprafata globului pamantesc datorita fructului sau, nuca de cocos, fruct de o rezistenta uimitoare, ce inchisa perfect intr-o coaja dura, supla, etansata, ce transporta 1/2-1 litru de apa necesar germinarii si o migdala bogata ce va fi digerata de noua plantuta.

Cocosul nu este un arbore real. Trunchiul sau este un bat care se alungeste, dar nu se ingroasa prin cercuri concentrice, ci dimpotriva, cu cat se lungeste mai mult, cu atat devine mai subtire. In mijlocul panasului de frunze, se gaseste inima cocsului: nuca de cocos.

Nuca de cocs evolueaza: cand e foarte tanara, este goala. Apoi coaja sa se intareste si cavitatea interioara se umple cu un lichid transparent. Isi face aparitia albumenul, un strat moale ce seamana cu albusul de ou. In acest stadiu nuca este verde, lichidul (apa de cocos) este usor dulceaga, un pic intepatoare, perfecta ca bautura. Maturarea se termina cand albumenul se ingroasa si este plin de ulei.

Compozitia chimica si proprietatile nucii de cocos

Invelisul nucii verzi, extrem de astringenta are mult tanin. In acest stadiu, compozitia apei de cocos este urmatoarea:

• 93,5% apa
• 2% glucoza
• 4% fructoza
• urme de inulina, proteine
• o cantitate foarte mica de saruri minerale

Este un lichid steril, aproape isotonic, care poate inlocui serumul fiziologic intr-o perfuzie intravenoasa, usor diuretic. La maturitate, migdala proaspata, incarcata de lipide, are in medie:

• 40 à 50% apa
• 4% proteine
• 30 à 40% lipide
• 4% de glicude
• 10% de celuloza
• minerale
• vitamina C si B in catitati mici.

Migdala coapta si uscata este cea care ne da uleiul de cocos. Compozitia sa inseamna acizi grasi. La o temperatura inferioara celei de 25 de grade, uleiul se transforma in unt de cocos.

Mod de folosire

In toate tarile tropicale se foloseste laptele de cocos, o emulsie de ulei in apa de cocos. Intr-o cantitate mica, acest “lapte” este digestiv si comod de folosit cu o gramada de platouri: cruditati, peste, carne, salata de fructe, patiserie. Pe stomacul gol, este un laxativ delicat, un purgativ pentru anumite persoane.

Uleiul de cocos poate fi extras si acasa. Aromatizat cu esente de flori sau parfumuri, acest ulei este exceptional pentru piele, calmand eczemele, arsurile solare, infrumusetand parul. Este perfect pentru ingrijirea parului, a pielii in general.

Apa de cocos este un diuretic foarte bine suportat.

Productie si recoltare

Chlorella pyrenoidosa creste natural in multe iazuri si lacuri cu apa dulce. Atunci cand este produsa pentru consumul uman, este crescuta in iazuri cu ape minerale si strict monitorizata, pentru a se evita contaminarea cu alte microorganisme. Chlorella pyrenoidosa se reproduce rapid in lumina naturala puternica a soarelui.

Compozitia Chlorella pyrenoidosa

O celula de Chlorella este compusa din:

• clorofila: pigment verde natural, care ajuta la functionarea stomacului, intestinului si ficatului, dar fortifica si sangele;
• membrana celulara, o parte extrem de importanta, deoarece aceasta absoarbe metalele grele (plumb, mercur, cadmiu), insecticidele, pesticidele, hidrocarburile, noxele din organism, care nu este capabil sa la transforme. Previne depunerea lor si le elimina din organism. Are efect regenerant si de protectie celulara;
• ADN, ARN – material genetic din nucleu;
• CGF (cellular grow factor) – factor de crestere, Chlorella fiind o alga ce se multiplica extrem de rapid, mai precis de 40 de ori in 24 de ore. Stimuleaza reinnoirea celulara, creste vitalitatea si sustine imunitatea.

Chlorella contine: 60% proteine, 11% lipide, bogate in acizi grasi nesaturati, 18% zaharuri, 12 vitamine, din care: A(betacaroten), B2, B12, E, acid folic (B9), B1, B6, C, biotina (H), B5, niacin (B3), inozitol, minerale si oligoelemente: calciu, fosfor, potasiu, magneziu, fier, zinc, cupru, iod.

Chlorella contine fier si peste 100% din vitamina B12 necesara formarii sangelui.

Clorofila si aminoacizii

Chlorella pyrenoidosa contine o cantitate importanta de clorofila si aminoacizi. Clorofila este un nutrient important pentru constructia si regenerarea tesuturilor, imbunatatind oxigenarea la nivelul sangelui si stimuland producerea celulelor rosii ale sangelui. Ajuta si la eliminarea toxinelor din corp si indeparteaza metalele grele. Aminoacizii sunt constructori importanti ai proteinelor, esentiali pentru aproape orice functie a organismului. Chlorella pyrenoidosa contine 18 aminoacizi, care includ toti aminoacizii esentiali.

Afectiuni

Chlorella pyrenoidosa este indicata in cazul tensiunii arteriale ridicate, astmului, colitei, cancerului, diabetului, fibromialgiei, colesterolului ridicat, hipertensiunii si dezechilibrului hormonal. Concentratia nutritiva a Chlorella pyrenoidosa poate ajuta la protejarea organismului in timpul sedintelor de terapie prin radiatii.

Cercetari

Randall E. Merchant si Cynthia A. Andre de la Colegiul Medical Universitar din Virginia au testat  efectele Chlorella pyrenoidosa. Ei au descoperit ca acest supliment poate imbunatati calitatea vietii, ajutand si la alinarea catorva afectiuni.

Printre afectiunile pentru care Chlorella pyrenoidosa este benefica se numara tensiunea arteriala ridicata, vindecarea ranilor si diminuarea nivelului colesterolului. De asemenea, au mai descoperit ca intareste sistemul imunitar.

Se crede ca stimuleaza sistemul imunitar si lupta impotriva infectiilor. S-a demonstrat ca poate creste numarul bacteriilor din tractul gastrointestinal, ajutand astfel la tratarea ulcerelor, colitei, diverticulozei si bolii lui Crohn. Mai poate fi utilizata si pentru tratarea constipatiei, fibromialgiei, tensiunii arteriale ridicate si nivelului ridicat al colesterolului. Chlorella pyrenoidosa a fost utilizata si pentru tratarea cancerului si protejeaza organismul impotriva efectelor tratamentului pe baza de radiatii, impotriva cancerului.

Aceasta alga, care este foarte populara ca si supliment alimentar in Asia, a fost utilizata ca aliment benefic producerii de energie de acum cateva secole, iar in prezent este folosita pentru a preveni sau devia imprastierea cancerului, cresterea imunitatii, promovarea unui echilibru al bacteriilor din stomac si pentru scaderea colesterolului.

In Japonia este folosita ca tratament pentru ulcerul duodenal, gastrita, hipertensiune, diabet, hipoglicemie, astm si constipatie. Mai recent, s-a demonstrat ca este o foarte buna terapie pentru nivelurile ridicate ale colesterolului, profilactic pentru a ne feri de infectii si tratament adjuvant pentru cancer.

Atentie!

Nu utilizati suplimente pe baza de Chlorella pyrenoidosa daca sunteti insarcinata sau alaptati, fara a intreba in prealabil medicul.

Chiar daca este putin probabil, Chlorella pyrenoidosa poate cauza reactii alergice precum probleme cu respiratia sau apasare in zona gatului si pieptului, dureri in piept, eruptii la nivelul pielii, greata, diaree sau crampe stomacale, iritatii sau piele umflata sau hipersensibilitatea pielii la soare. In cazul in care observati aceste simptome opriti administrarea capsulelor. In cazul aparitiilor alergice este intotdeauna prudent sa cereti  si sfatul medicului.

Suplimentele pe baza de Chlorella pot fi bogate in vitamina K, care poate reduce eficacitatea medicamentelor pentru subtierea sangelui.

Pana in prezent rezultatele studiilor au fost incurajatoare si din ce in ce mai multe persoane utilizeaza aceasta alga. Ea ne ajuta sa mentinem nivelul optim de sanatate, ajuta functia digestiva, eliminarea toxinelor si previne imbatranirea prematura.

Anasonul (Pimpinella anisum), sau semintele plantei de anason, sau chimenul dulce, este o planta care produce seminte folosite atat in medicina pe baza de plante, cat si in aromaterapie. Aceasta planta cu miros dulceag este folosita in mod obisnuit si pentru aromarea mancarurilor si lichiorurilor, precum lichiorul de anason si ouzo.

Anasonul este foarte bun impotriva secretiilor, fiind o planta care actioneaza ca expectorant in organism. Uleiul esential extras din semintele de anason de la sol ajuta la eliminarea flegmei din gat si plamani. Ceaiurile care contin anason sunt foarte eficiente la transformarea tusei in una productiva si au fost folosite si pentru tratarea astmului.

De asemenea, anasonul este un ingredient utilizat in multe din medicamentele pentru tuse. Alte afectiuni respiratorii care pot fi tratate cu anason includ racelile comune, pneumoniile, gripa, bronsita si sinuzita.

Cateodata, anasonul este utilizat si pentru a creste rezerva de lapte a mamelor care alapteaza. Semintele de anason contin anetol, o substanta care ajuta la cresterea nivelului de prolactina, stimuland astfel productia de lapte. Femeile care doresc sa isi imbunatateasca rezerva de lapte sunt sfatuite sa bea o ceasca cu ceai de anason zilnic. Ceaiul de anason poate fi pregatit acasa, prin inmuierea a 2 lingurite de seminte zdrobite intr-o ceasca de apa fierbinte, pentru 10 – 15 minute.

Proaspetele mamici pot considera ca anasonul le poate ajuta si in alte moduri. El poate fi folosit cu eficienta in tratarea colicilor si problemelor cu stomacul. Efectul expectorant al anasonului incurajeaza secretia in exces a fluidelor din sistemul digestiv, aceasta planta fiind cunoscuta si pentru abilitatea de a reduce flatulentele (gazele), atat in cazul copiilor, cat si al adultilor. Majoritatea remediilor 100% naturale pentru copiii care sufera de colici si pentru afectiunile digestive contin anason, ca si ingredient active.

Nu dati copiilor ceai de anason sau seminte de anason, deoarece in cantitati mari sau doze gresite le poate face foarte rau!

Anasonul este disponibil sub forma de ceai, dar si ca seminte intregi, utilizate la gatit. Toate alimentele care contin anason ofera aceleasi beneficii ca si ceaiurile si capsulele, desi alimentele sunt in general mai putin eficiente decat suplimentele.

In cazul persoanelor sensibile, anasonul poate cauza reactii alergice. Persoanele care sufera de afectiuni inflamatorii la nivelul pielii, incluzand acne si rozacee, pot avea pusee in urma consumului acestei plante. Cantitatile mari de anason pot actiona ca narcotic pentru sistem.

Familia Sapotaceae este compusa, in general, din plante tropicale. Dar cele mai importante sunt arborele de karite si arganul, extrem de importanti pentru continentul african. cei doi arbori protejeaza solul de eroziune si desertificare si furnizeaza fructe oleaginoase, baza a unei mici industrii locale – untul de karite si uleiul de argan.

Arganul se intalneste mai ales in sud-estul Marocului si este o specie ce a supravietuit unei epoci in care aceasta parte a lumii era mult mai umeda. Arganul acopera aproximativ 800 000 de hectare in partea atlantica a continentului african.

Acest arbore reuseste sa supravietuiasca in conditii de seceta cronica si in soluri sarace, calcaroase, deseori incultivabile, datorita retelei sale de radacini extrem de dezvoltate. Pentru agronomii marocani, arganul este de neinlocuit in lupta impotriva degradarii solului si desertificarii progresive a sudului Marocului.

Arganul este un arbore spinos, cu un trunchi deseori curbat, deformat, cu frunzele de un verde clar, fructe numeroase ce seamana cu maslinele. Ele contin un sambure dur, de un maro deschis.

Compozitie chimica si proprietati

Frunzele de argan sunt bogate in fenoli, flavonoide, tanine cu proprietati antiinflamatoare, extrem de bune impotriva radicalilor liberi. Frunzele contin foarte putin ulei esential, intre 0,03 si 0,05% . Toate partile componente ale arborelui, inclusiv frunzele, contin saponine.

Arganul este mai ales cunoscut pentru uleiul de argan extras din samburele fructului. Samburii contin aproximativ 50% corp gras, ce poate fi extras prin presare. Compozitia uleiului se aseamana cu cel de masline:

• acide palmitic – 12-13%
• acid stearic – 5-7%
• acid oleic – 43-49%
• acid linoleic – 29-36%

Uleiul de argan nu contine saponine, dar faina ce ramane dupa extractie contine aproximativ 0,5%. Saponinele din faina are si ea proprietati extrem de interesante din punct de vedere cosmetic: antioxidanta, protejeaza impotriva UVB, antiacneica.

Mod de folosinta

Arganul are utilizari multiple. Lemnul sau este de buna calitate si rezistent, frunzele si frcutele sunt mancate de capre, oi si dromaderi. Samburele produce uleiul de argan, extrem de cautat pentru alimentatie si cosmetica. Faina este foarte buna pentru mancarea bovinelor.

Uleiul de argan estein mod traditional extras prin presarea usoara a samburelui si are un gust de aluna si culoarea chihlimbarului. Datorita acizilor grasi pe care ii contine, uleiul de argan este un ulei dietetic, de o calitate excelenta, folosit in bucatariile internationale rafinate.

Dar in mod traditional, uleiul de argan este folosit in cosmetica. Extras prin presare la rece, ultra virgin, acesta este un protector cutanat exceptional, prevenind uscarea pielii si mentinand supletea tegumentelor. Continutul de vitamina E permite utilizarea acestuia in combaterea radicalilor liberi, responsabili cu imbatranirea pielii.

Lamaita este o planta anuala in regiunile cu anotimpuri reci sau uscate. Poate sa atinga 2-4 m in inaltime. Frunzele sunt ascutite, cu o margine neteda sau usor dantelata, grupate in buchetele de 2-4, dar cel mai adesea 3. Florile sunt bilabiale, rozalii, lila, albe. Fructele nu ating nicodata maturitatea si au doua seminte.

Cand este cald, lamaita degaja un miros puternic, citric. Frunzele congelate degaja si ele acest miros caracteristic lamaii.

Compozitia chimica si proprietatile lamaitei

Frunzele contin flavonoide, acizi fenolici, aproximativ 0,25% ulei esential de culoare galbena si miros de lamaie. Compozitia uleiului este dominat de citrol 35% , linalol, citrorenol, citronelai, terpinolol si cariofilena. Ca la orice ulei esential, exista si multe alte terpenoide, dar in cantitate mica.

Compozitia chimica a uleiului esential este variabil in functie de conditiile in care s-a cultivat si a crescut lamaita, dar este intotdeauna dominata de citrol. Flavonoidele si acizii fenolici sunt antioxidanti, luptand cu radicalii liberi.

Compusii din uleiul esential sunt bacteriostatici si bactericizi, antivirali si antifungi, activi impotriva candida albicans, excelente pentru stomac, eupeptice, calmante ale sistemului nervos central.

Un studiu japonez a aratat ca uleiurile esentiale de Cymbopogon citratus – lemongrass – si Aloysia triphylla – lamaita – sunt foarte bune in lupta impotriva Helicobacter pylori la o concentratie de 0,01% si la un ph de 4.0 – 5.0.

Cele doua uleiuri esentiale, apropiate din punct de vedere chimic, contin amandoua o cantitate mare de citrol. in plus, Helicobacter pylori, responsabil cu multe ulcere gastrice, nu capata rezistenta la aceste uleiuri esentiale, comparativ cu rezistenta la numeroase antibiotice.

Cum se foloseste lamaita?

Infuzii din frunze. Extrem de folosite in anumite tari din America de Sud, unde putem sa gasim usor pliculete gata pregatite pentru infuzii. Se pot folosi frunze verzi sau uscate: o lingurita-doua de frunze uscate la o cana cu apa calda. Se lasa la infuzat 1 minut. Pentru un litru de infuzie numarati 20 g de frunze uscate sau 80 g de frunze verzi.

Aceasta infuzie este foarte buna pentru:

• facilitarea digestiei in caz de dispepsie cronica
• facilitatea aparitiei somnului: in acest caz se poate dubla sau tripla doza de frunze si indulciti cu miere
• calmarea tulburarilor digestive cu crampe, ca o completare a unui tratament specific
• calmarea setei si favorizarea transpiratiei in caz de febra
• bautura de relaxare si frumusete, datorita proprietatilor antioxidante

Ulei esential. Acesta nu e intotdeauna usor de gasit, putand fi falsificat cu citrol sintetic. Se poate folosi pe cale orala, cate 2-6 picaturi pe zi. Este folosit ca antidepresiv, calmant, usureaza digestia si tulburarile stomacale, util in cazuri de infectii gastro-intestinale.

Pe cale externa se poate folosi ca unguent cutanat – cateva picaturi amestecate cu ulei pentru masaj, pentru un efect calmant, relaxant. In Argentina se prepara un lichior de “lamaita”:

• 600g de alcool etilic de 60°
• 60g frunze uscate de lamaita
• 350g de zahar
• 165g de apa

Frunzele se tin in alcool timp de 9 zile, se strecoara si se adauga jumatate de litru de suc de zahar. Se conserva intr-un recipient ermetic.

Adaugati lamaita in dieta voastra!

Proprietati

Pulpa de avocado are o compozitie chimica un pic diferita in functie de varietate, de locul geografic si conditiile climaterice, dar in principal contine:

• Apa – 65-80%
• Zahar – 2-10%
• Proteine – 1-4%
• Ulei – 3-30%

In fructul de avocado gasim vitaminele A si E, complexul B si un pic sau deloc vitamina C. Uleiul de avocado este gros, verzui, cu un miros si gust agreabil. In compozitia acestuia intra:

• Acid oleic – 42-63%
• Acid palmitic – 17-29%
• Acid linoleic – 9-16%
• Acid linolenic mai putin de 1%

Mod de folosire

Pulpa fructului de avocado ofera o mare cantitate de energie, 2000-3000 kgcal/kg, si in ciuda acestui fapt este usor digerabil, caci uleiul sau se gaseste sub o forma lichida. Se consuma in general cruda, in salate, dar si in serbeturi sau bauturi. Nu trebuie sa il gatim.

Pulpa fructului poate fi aplicata si ca masca de frumusete pentru ten si par, putandu-se pune direct pe fata sau pe par, amestecata cu miere sau alte produse naturale. Uleiul de avocado intra in compozitia multor produse cosmetice, sampoane, sapunuri de lux non-iritante, ca fac o spuma minunata, abundenta. Acesta intra in compozitia unor fitomedicamente destinate sa modifice compozitia si metabolismul tesutului conjunctiv.

De exemplu, amestecul de 1/3 avocado si 2/3 soia se foloseste in tratamentul de fond ale tulburarilor si inflamatiilor tesuturilor de sustinere ale dintilor pe maxilar – parodontoza -, in dermatologie si in tratarea punctelor dureroase provocate de artita.

In Antile, avocado este folosti si altfel. Se bea o infuzie din frunzele de avocado pentru ingrijirea diverselor tulburari, precum astenia, diabetul, indigestia, tulburarile menstruale. Samburele de avocado intra in compozitia preparatelor afodisiace, precum vinul de avocado.

Lamaia nu mai are nevoie de descriere. Cu totii stim despre vorbim. Asa ca vom trece rapid la proprietatile incredibile ale acestei plante.

Proprietati:

Esentiale sunt fructele si uleiul esential de lamaie, obtinut prin presarea partii externe a pericarpului proaspat al lamaiei. Acestea sunt cel mai adesea folosite in fitoterapie. Lamaile verzi sunt surse de ulei esential initr-o mai mare cantitate decat lamaile galbene. De obicei, 1 kg de esenta se obtine din 3000 de lamai.

Indicatii de folosire:

• Antiseptic
• Antiscorbutic – contine o mare cantitate de vitamina C
• Bactericid
• Antiveninos
• Depurativ
• Scade febra
• Ajuta in tratarea gutei
• Ajuta in tratarea sclerozei
• Remineralizant
• Antireumatic
• Ajuta in reglarea acidului gastric
• Patrarea tineretii
• Hipotensor
• Vermifug
• Ajuta in combaterea obezitatii
• Ajuta la combaterea hipertensiunii arteriale
• Combate astenia
• Combate aftele

Ce trebuie sa mai stim:

Limonada este un amestec de suc de lamaie cu apa si zahar. Este extrem de indicata in cazul asteniilor si varsaturilor. Semnintele strivite constituie un foarte bun vermifug. Uneori se foloseste mierea.

Uleiul esential de lamaie este uneori folosit pentru a lupta impotriva ingrasarii. Uleiul esential de lamaie amestecat cu miere pare a avea o actiune eficace importiva aftelor si stomatitelor.