Endoscopia este explorarea vizuala a unei cavitati naturale sau nu, prin intermediul unui tub optic dotat cu sistem de iluminare – endoscop.

STUDIUL ENDOSCOPIC:
- esofag
- colon
- rect
- traheea
- uretra
- uretere
- articulatiile mari
- bronhii
- stomac
- caile biliare
- caile aeriene superioare
- vezica
- uterul
- cavitatea peritoneala

ENDOSCOPIA DIAGNOSTICA:
- permite sa te apropii de organul bolnav, examinare, biopsie.

ENDOSCOPIA OPERATORIE
- efectuarea de interventii complexe fara deschiderea nperetiolor pentru tratarea anumitor boli:
• tumori de vezica
• hipertrofia prostatica
• polipi din stomac
• sterilitate feminina

Endoscopia digestiva superioara este un procedeu de investigare ce permite medicului sa exploreze interiorul esofagului, stomacului si a primei parti a intestinului subtire (duodenul) prin intermediul unui instrument subtire si flexibil, prevazut cu un aparat optic, ce poarta numele de endoscop.

Acest tip de endoscop este introdus prin cavitatea bucala si inainteaza usor la nivelul gatului, pana ajunge la nivelul esofagului, stomacului si apoi a duodenului.

Aceasta investigatie poarta uneori numele de esofago-gastro-duodenoscopie deoarece intregul tract digestiv superior este examinat prin intermediul ei.

Cu ajutorul endoscopiei medicul poate vedea ulceratiile, inflamatiile, tumorile, infectiile sau sangerarile de la nivelul tractului digestiv superior. Se pot preleva tesuturi (biopsie), pot fi indepartati polipii si se pot trata hemoragiile de la acest nivel al tubului digestiv.
Endoscopia poate dezvalui probleme ce nu sunt descoperite cu ajutorul radiologiei si uneori poate fi de ajutor in a elimina necesitatea unei interventii chirurgicale exploratorii.

O endoscopie digestiva superioara poate fi facuta pentru:
• detectarea inflamatiei de la nivelul esofagului (esofagita) sau a complicatiilor bolii de reflux gastro-esofagian.
Complicatiile pot include stricturile esofagiene sau esofagul Barrett (definita ca metaplazia intestinala a epiteliului esofagian), afectiune ce creste riscul dezvoltarii cancerului esofagian.
• detectarea herniei hiatale,
• a ulcerului gastric si esofagian,
• a inflamatiilor,
• tumorilor sau a altor probleme de la nivelul tractului digestiv superior.
Aceste probleme pot fi depistate initial la examenul radiologic sau la alte examinari pentru tractul digestiv superior iar endoscopia este facuta pentru o evaluare ulterioara a modificarilor descoperite.
• determinarea cauzei hematemezei (voma cu sange de origine digestiva)
• determinarea cauzei persistentei durerii in abdomenul superior sau a senzatiei de balonare, a cauzei disfagiei (senzatie de jena sau de blocare in timpul deglutitiei), a cauzei varsaturilor si a pierderii inexplicabile in greutate
• diagnosticul infectiilor esofagiene cauzate de diferite bacterii, fungi sau virusuri
• verificarea vindecarii ulcerului gastric
• examinarea stomacului si a duodenului dupa o interventie chirurgicala
• a determina daca exista un blocaj intre stomac si duoden (obstructie la nivelul pilorului)

O endoscopie gastro-intestinala se efectueaza, de obicei, intr-o sala speciala pentru aceasta examinare sau intr-o sala de chirurgie. De obicei nu este necesara internarea peste noapte a pacientului.

Aceasta examinare poate fi facuta de un gastroenterolog, medic de familie, internist sau chirurg. In general sunt necesari si unul sau doi asistenti medicali.

Inaintea procedurii sunt efectuate teste de sange pentru a verifica faptul ca nu exista modificari ale hemoleucogramei (examen citologic al sangelui circulant) sau probleme ale coagularii sangelui.

Inaintea examinarii gatul pacientului va fi amortit cu un spray anestezic, prin administrarea unei pastile sau prin gargara cu un lichid anestezic, pentru a usura patrunderea endoscopului. Putin dupa inceperea procedurii este prinsa o linie venoasa la nivelul bratului pacientului. Prin aceasta se vor primi medicamente ce vor reduce disconfortul si vor relaxa pacientul si, uneori, pot fi administrate medicamente ce reduc secretia gastrica.

Pe perioada investigatiei vor fi administrate medicamente sedative in perfuzia intravenoasa. Pacientul se va simti relaxat dar, in acelasi timp, va putea si coopera cu medicul.

Pacientul va fi rugat sa se intinda pe partea stanga, cu capul putin inclinat spre inainte. O piesa bucala va fi introdusa pentru a proteja endoscopul de dintii pacientului. Apoi, capatul lubrificat al endoscopului va fi introdus incet in gura, doctorul presand usor limba pentru ca aceasta sa nu stea in calea endoscopului.

Pacientul poate fi rugat sa inghita pentru a ajuta la o mai buna manevrare a endoscopului. Trebuie retinut ca endoscopul nu este mai gros decat majoritatea alimentelor si nu va ingreuna respiratia.

In momentul in care endoscopul este in esofag pacientul isi va tine capul drept pentru a usura patrunderea endoscopului prin esofag. In timpul examinarii pacientul nu trebuie sa inghita decat atunci cand i se cere. Un asistent medical va indeparta saliva cu ajutorul unui aspirator sau pacientului i se va permite sa saliveze pe laterala gurii.

Doctorul va avansa incet cu endoscopul si va vizualiza peretii esofagului, stomacului si duodenului fie printr-un aparat atasat la celalalt capat al endoscopului fie uitandu-se pe un monitor. Prin endoscop pot fi introduse aer si apa pentru a curata zona de examinare sau pentru a obtine o imagine mai buna.

De asemenea, se pot si aspira aerul sau secretiile. O camera atasata endoscopului preia o serie de imagini pentru vizualizarea la monitor si inregistreaza o serie de imagini pentru studiul ulterior. Instrumentele chirurgicale ( forceps biopsic sau periute) pot fi, de asemenea, introduse prin endoscop pentru prelevarea tesuturilor.

Pentru ai fi medicului mult mai usor sa vizualizeze diferitele parti ale tractului digestiv superior, pacientul va fi repozitionat sau va fi aplicata o presiune usoara pe abdomenul acestuia. Cand examinarea este completa endoscopul este retras usor.

Intreaga examinare dureaza aproximativ 30 de minute din care partea de endoscopie efectiva e de doar 5 pana la 10 minute. Dupa examinare pacientul va sta la reanimare unde va fi monitorizat o ora sau doua. Daca gatul pacientului a fost amortit inainte de examinare, acesta va putea sa manance sau sa bea doar dupa ce gatul nu-i va mai fi amortit si reflexele de inghitire revin la normal. Aceasta perioada dureaza una – doua ore, dupa care pacientul isi poate relua activitatile zilnice. Pentru siguranta pacientului, acesta va trebui sa nu conduca la plecarea din spital.

Pacientul poate simti o durere scurta ca o intepatura in momentul in care acul este plasat in vena. Sprayul anestezic aplicat la nivelul gatului are un gust amar si va duce la amortirea limbii si a gatului. Unii oameni au senzatia ca nu pot respira datorita prezentei endoscopului, dar este o falsa senzatie data de anestezic. Intotdeauna exista suficient spatiu in jurul tubului pentru a putea respira, atat la nivelul gurii cat si al gatului. Pacientul trebuie sa se relaxeze si sa respire incet si profund.

In timp ce tubul este miscat, pacientul poate simti senzatii de voma, greata, balonare sau usoare dureri abdominale. Daca disconfortul este sever trebuie avertizat medicul printr-un semn dinainte stabilit sau cu o usoara bataie pe mana. Chiar daca in timpul examinarii pacientul nu poate vorbi, el, totusi, poate comunica cu echipa medicala.

Medicatia intravenoasa va provoca somnolenta. Alte efecte secundare – cum ar fi dificultatea vorbirii, senzatia de gura uscata sau vederea incetosata – pot dura cateva ore dupa examinare. Medicatia poate face ca pacientul sa nu-si mai aminteasca prea multe din timpul examinarii.

Dupa examinare pot aparea:
• dureri cardiace
• dificultati in a respira de la moderate pana la severe.

Dupa endoscopie trebuie sunat medicul specialist imediat daca:
• apare sange in varsatura ce poate fi proaspat si rosu sau invechit si cu aspect de zat de cafea
• apare febra
• apare bradipneea
• apar ameteli.

O endoscopie digestiva superioara este, in general, o procedura foarte sigura. Mai putin de o persoana la 1000 dezvolta complicatii. Exista o sansa foarte mica (1 la 3000) ca endoscopul sa strapunga esofagul, stomacul sau duodenul – in acest caz este necesara interventia chirurgicala reparatorie. De asemenea, exista un risc foarte mic de infectie.

Dupa test este posibila si aparitia unei hemoragii daca se efectueaza si o biopsie, dar, de obicei, se opreste singura, fara a fi necesar un tratament. Daca pacientul varsa in timpul examinarii si o parte din varsatura este aspirata in plamani apare riscul pneumoniei de aspiratie. Daca apare, aceasta este tratata cu antibiotice.

Persoanele cu proteze valvulare sau cu modificari ale valvelor inimii trebuie sa primeasca tratament antibiotic inainte si dupa procedura pentru a preveni aparitia infectiei. Aceasta investigatie are riscuri mai mari pentru persoanele cu boli de inima, varstnici si pentru cei cu probleme psihice. Desi complicatiile sunt rare, trebuie discutat cu medicul despre riscurile ce pot aparea in astfel de situatii.

Sursa: Sfatul medicului

Colposcopul este un instrument optic stereoscopic destinat vizualizarii la scara marita a mucoasei tractului genital inferior. Necesitatea examinarii colului, organ situat la capatul culoarului vaginal, deci putin accesibil observarii in conditii de iluminare slaba si nedirijata, a condus la constructia acestui tip de aparat pe principiul microscopului cu lumina dirijata.

In principiu un colposcop este alcatuit din:
• sisteme de marire (obiective, oculare, sisteme intermediare),
• componente optice de redresare a imaginii, care asigura directiile stanga-dreapta si sus-jos identice cu cele ale obiectului,
• filtre optice,
• sisteme de iluminare dirijata,
• mecanismul de reglare
• un stativ.

Examinarea colposcopica nu necesita anestezie si nu este mai dureroasa decat un consult ginecologic obisnuit. Pacienta sta in pozitie ginecologica pe masa ginecologica, cat mai relaxata.
Examinarea nu dureaza mai mult de 20 de minute.

Se introduce intravaginal un dispozitiv numit specul. Astfel se expune colul si se poate observa aspectul secretiei vaginale si de asemenea se pot recolta frotiuri citologice, asa numitul examen Babes-Papanicolau.

Intr-un prim timp se practica inspectia directa. Se apreciaza forma si dimensiunile colului, prezenta rupturilor de etiologie obstetricala (survenite dupa nastere), precum si a zonelor rosii sau albe de pe suprafata colului. Apoi se aplica cu un tampon solutie apoasa de acid acetic ceea ce asigura individualizarea unor imagini colposcopice anormale ca ectopia si epiteliul aceto-alb. Urmeaza aplicarea solutiei Lugol care coloreaza in castaniu epiteliul normal al colului (epiteliu pavimentos), bogat in glicogen. Epiteliul displazic lipsit de glicogen, nu fixeaza iodul (solutia Lugol continand iod) ,precum si epiteliul pavimentos imatur sau atrofic ( intalnit in menopauza ), precum si eroziunile. Testul contureaza periferia leziunilor, mai ales daca aceste sunt extinse, afectand si vaginul. El stabileste ulterior si nivelul inciziei in eventualitatea unei operatii.
Dupa examenul colului, pe masura retragerii speculului, se examineaza si vaginul.

Momentul optim la femeia cu cicluri menstruale regulate este perioada zilelor 11-13 a ciclului menstrual. Se vor evita zilele 4 sau 5 cand grosimea epiteliului este redusa si leziunile mai putin vizibile.

In perioada preovulatorie, adica exact zilele 11-13, mucusul cervical este limpede, joaca rol de mediu de refractie, orificiul cervical extern este intredeschis si permite expunerea zonei unde epiteliul pavimentos se transforma in epiteliu cilindric, zona cu cel mai mare risc de transformare.
Este important ca efectuarea unei colposcopii in cadrul unui complex de investigatii ginecologice sa preceada orice alta metoda care traumatizeaza colul.

Avantajele colposcopiei
• Este complet neinvaziva.
• Recunoaste unele aspecte benigne ale colului, denumite global cervicite ( ectopia , transformarea pavimentoasa tipica , atrofia , inflamatii primare), evitand astfel biopsii inutile.
• Stabileste localizarea si extensia ariilor de transformare atipice (potential maligne, canceroase).
• Permite recoltarea de celule sau prelevarea de biopsii exact din zona cu eventuale probleme.
• Poate explora si peretii vaginali cu eventualele lor leziuni asociate patologiei colului uterin.
• Urmareste eficient procesul de cicatrizare consecutiv unor masuri terapeutice ca distructia tisulara prin electrocoagulare, conizatie sau amputatie de col.
• Permite depistarea recidivelor postoperatorii ale cancerelor de col la nivelul bontului vaginal. Pentru aceasta se fac coploscopii in primul an postoperator la interval de 2-3 luni iar mai tarziu investigarea se spatiaza la 6 luni si apoi anual.
• Urmareste efectele iradierii cancerelor de col uterin.

Erorile colposcopiei
Apar atunci cand leziunile patrund endocervical, adica in interiorul colului, sau cand originea lor are punct de plecare in interiorul colului, asa cum se intampla de obicei in menopauza. De aceea pentru un diagnostic colposcopic sigur trebuie respectate urmatoarele criterii :
• limita dintre exocol (partea vizibila a colului) si endocol (partea din interiorul colului), limita ce se numeste jonctiune scuamo-cilindrica, trebuie sa fie totdeauna vizibila.
• leziunea depistata pe col trebuie deasemenea sa fie vizibila in intregime.
• suprafata sa nu depaseasca 50% din suprafata colului.
• sa existe concordanta intre aspectele citologice ( examenul Babes Papanicolau ), aspectele histologice (obtinute prin biopsii) si colposcopie.

Retineti
• Colposcopia este o metoda de diagnostic neinvaziva
• Impreuna cu examen citologic si histologic sta la baza diagnosticului precoce al cancerului de col uterin, permitand o decizie terapeutica in timp util

In general, o colposcopie se desfasoara dupa cum urmeaza:
1. Vei fi rugata sa te dezbraci de la talie in jos si sa imbraci un halat de spital.
2. Vei fi rugata sa urinezi inaintea procedurii.
3. Te vei intinde pe o masa de examinare ginecologica.
4. Medicul va introduce in vagin un instrument numit specul vaginal, pentru a departa peretii vaginului si a putea expune colul uterin.
5. Colposcopul, care este un microscop electric cu lumina la unul din capete, va fi plasat la nivelul deschiderii vaginale, la o distanta de aproximativ 30 cm de vagin. Colposcopul nu patrunde in vagin.
6. Medicul va privi prin colposcop pentru a localiza orice zona problema de pe colul uterin sau vagin. Vor fi efectuate fotografii sau inregistrari video ale procedurii.
7. Colul uterin va fi curatat cu ser fiziologic si apoi imbibat cu solutie de acid acetic (otet). Aceasta solutie determina albirea tesutului anormal si, in consecinta, vizualizarea mai buna a acestuia. Este posibil sa resimti o senzatie de rece. Apoi se badijoneaza colul cu o solutie de iod (solutie Lugol), procedura numita testul Lahm-Schiller.

Daca examinarea colposcopica arata un col uterin sanatos, vei incheia consultatia in aceasta etapa.
La o colposcopie, modificarile celulare anormale de la nivelul colului uterin sunt evidentiate ca zone albe. Cu cat o zona este mai alba, cu atat problema de pe col este mai severa. Modificarile anormale ale vaselor de sange se vizualizeaza de asemeni cu ajutorul colposcopului. Cu cat modificarile vasculare sunt mai accentuate, cu atat problema la nivelul colului este mai severa.

Daca examinarea colposcopica arata un col uterin care nu este sanatos, exista 2 variante:
1. medicul poate vizualiza in intregime zona anormala de pe colul uterin cu ajutorul colposcopului, si atunci el va preleva o mica proba de tesut din zona cea mai alba a colului (aceasta procedura se numeste biopsie), pentru a verifica diagnosticul in laborator
2. medicul nu poate vizualiza in intregime zona anormala de pe colul uterin cu ajutorul colposcopului, si atunci trebuie efectuate alte investigatii suplimentare cum sunt conizatia sau excizia cu ansa (LEEP), proceduri care insa se efectueaza cu o alta ocazie.

Dupa colposcopie poti sa sangerezi usor sau sa ai o scurgere vaginala timp de cateva zile, pana la 1 saptamana, in special daca s-a efectuat si o biopsie. Nu este recomandat sa porti tampoane interne (ob-uri) dupa colposcopie, ci doar tampoane externe.
Daca se efectueaza o colposcopie si o biopsie, timpul de recuperare variaza, in functie de tipul biopsiei si tipul anesteziei.
Medicul va preciza daca si cand trebuie sa revii pentru control, alte tratamente sau ingrijiri.

EXEMPLU COLPOSCOP
Colposcop digital, stationar, inovator

PARAMETRI TEHNICI:
• CCD: 1/3 CCD professional;
• Pixeli: 2 M-pixeli;
• Lentile: OLYMPUS;
• Rezolutie: 750 ;
• Sursa de lumina: lampa xenon de 5500 K;
• Focusare: 15.3-102.2;
• Lentila obiectivului: lentile acromatice circulare, 300mm;
• Ocular: 10X20mm;
• Microscop: lentile duble, rezolutie inalta, adancime buna;
• Amplificarea zoomului: 6.7:1;
• Zoom optic: 0.67-45X;
• Focalizare: auto/manuala, rapida;
• Zgomot: 48 db;
• Nuanta filtrului: verde;
• Colectia de imagini: Y;
• Nuante standard: S-Video/PAL/NTSC;
• AGC:Y; AWB: fotometru intern;
• Polarizarea eliminata:Y ;
• Campul de viziune: 10*21mm;
• Raft din otel rezistent, integrat; Manivela: 0-360°;
• OPTIONAL: calculator, monitor CRT, printer, carucior Y.

COLPOSCOP STATIONAR

• Imagine de inalta rezolutie, sistem de imagine SONY;
• Senzor de imagine SONY ;
• Productia video AV/S-V, cu cuplare TV sau monitor;
• Imaginea poate fi expusa, stocata si printata digital in timp real pe ecran;
• Memorie existenta (un caz nou poate fi comparat cu imagini colposcopice din informatia existenta);
• Imprimarea examinarii clinice cu integrarea imaginii pacientului si adnotarile privitor la diagnosticul doctorului.

PARAMETRI TEHNICI:

• Pixeli: 480.000;
• Rezolutia lentilei 1/4super color CCD;
• Iluminare minim 0,2 LUX;
• Profunzime minima de 100mm;
• Freeze: auto/manual;
• Focusare: auto/manual;
• Balanta de alb: auto/manual.

Surse de informatii: Manuale de medicina din cadrul Facultatii de Bioinginerie Medicala Iasi

Acest articol a fost realizat in colaborare cu bioinginer medical Vasile Bogdana

Polisomnografia se face de obicei intr-un unitate medicala specializata, intr-un spital sau un centru pentru afectiuni legate de somn. Pacientul este rugat sa se prezinte la clinica seara, pentru polisomnografie, astfel incat testele sa inregistreze modelul normal de somn din timpul noptii.

In plus, pe langa a ajuta la diagnosticarea afectiunilor somnului, polisomnografia poate fi folosita pentru a ajusta planul de tratament, daca pacientul a fost diagnosticat deja cu o afectiune a somnului, dar tratamentul actual nu decurge asa cum ar trebui.

De ce se face o polisomnografie

Polisomnografia monitorizeaza etapele si ciclurile somnului pentru a identifica daca si cand modelul somnului este intrerupt si de ce.

Procesul normal de adormire incepe cu o etapa a somnului numita miscarea non-rapida a ochiului. In timpul acestei etape, undele creierului, inregistrate de encefalograma, incetinesc considerabil. Ochii nu se mai misca inainte si inapoi rapid, in contrast cu alte etape ulterioare ale somnului. Dupa o ora sau doua de somn in etapa cu miscare non-rapida a ochiului, activitatea creierului creste din nou si incepe somnul cu miscare rapida a ochiului. In aceasta etapa apar si multe dintre visuri.

In mod normal, o persoana trece prin 4 – 6 cicluri ale somnului pe noapte, cicluri intre miscare non-rapida a ochiului si miscare rapida a ochiului. Etapa cu miscare rapida a ochiului se mareste la fiecare ciclu, de la cateva secunde in primul ciclu pana la o ora in ultimul. Afectiunile somnului pot tulbura procesul somnului. Polisomnografia monitorizeaza etapele si ciclurile somnului pentru a identifica intreruperile.

Medicul poate recomanda o polisomnografie daca suspecteaza ca pacientul sufera de:

-o afectiune  respiratorie legata de somn, precum apnee – respiratia se opreste si incepe in mod repetat, in timpul somnului;
- tulburari de miscare periodice ale membrelor – in mod involuntar intindeti si strangeti picioarele, in timpul somnului. Aceasta afectiune a somnului este uneori asociata cu sindromul picioarelor nelinistite;
- narcolepsie – in timpul zilei resimtiti o somnolenta coplesitoare si atacuri subite de somn;
- perturbari comportamentale ale somnului cu miscare rapida a ochiului – visati cu ochii deschisi;
- comportament neobisnuit in timpul somnului – desfasurati activitati neobisnuite in somn, precum mers, miscare continua sau miscari ritmice;
- insomnie cronica inexplicabila – probleme constante cu adormitul sau cu dormitul.

Riscuri

Polisomnografia este un test non-invaziv, lipsit de dureri. Complicatiile sunt rare. Cel mai intalnit efect secundar il reprezinta iritatiile cauzate de substanta adeziva pentru atasarea senzorilor testului pe piele.

Cum va pregatitiDoctorul poate cere pacientului sa nu bea alcool sau sa nu consume orice ar contine cofeina, dupa amiaza sau in seara dinaintea polisomnografiei. Alcoolul si cofeina pot influenta modelul somnului si pot inrautati simptomele afectiunilor legate de somn.

La ce sa va asteptati

In timpul polisomnografiei

Pacientul ajunge la clinica specializata seara pentru polisomnografie si ramane internat peste noapte. Poate aduce cu el lucruri care sa il ajute sa mentina rutina orei de culcare, inclusiv propriile haine pentru somn.

Camera in care se va face polisomnografia este asemanatoare cu cea a unei camera de hotel si este intuneric si liniste in timpul testului. Camera nu este impartita cu un alt pacient. Incaperea este dotata cu o camera cu infrarosii, astfel incat tehnicianul sa poata monitoriza ce se intampla in camera dupa stingerea luminilor si un sistem audio, pentru a putea comunica.

Dupa ce pacientul este gata pentru culcare, tehnicienii plaseaza senzori pe scalp, tample, piept si picioare, utilizand un adeziv usor, precum lipici sau banda adeziva. Senzorii sunt conectati prin cabluri la un computer, dar sunt suficient de lungi pentru a permite miscarea in voie in pat in timpul somnului. Un clips mic este pus pe deget pentru a monitoriza nivelul oxigenului din sange.

In timpul somnului, specialistul monitorizeaza:

-undele creierului
- miscarile ochilor
- ritmul inimii
- respiratia
- nivelul oxigenului din sange
- pozitia corpului
- miscarile membrelor
- sforaitul sau alte zgomote produse in timp de pacientul doarme.

Tehnicianul monitorizeaza pacientul pe tot parcursul noptii. Daca pacientul are nevoie de asistenta, poate comunica prin echipamentul de monitorizare. Tehnicianul poate detasa firele in caz ca pacientul are nevoie sa se ridice din pat in timpul noptii.

Desi pacientul nu va adormi la fel de repede ca acasa si nu va dormi la fel de bine la spital, acest lucru nu afecteaza de obicei rezultatele testului. Nu este nevoie de o intreaga noapte de somn pentru a obtine rezultate clare ale polisomnografiei.

Dupa polisomnografieDimineata senzorii sunt indepartati si pacientul poate pleca acasa. Se face o programare pentru o vizita la doctorul care a recomandat testul. Activitatile obisnuite pot fi reluate imediat dupa polisomnografie.

RezultateleMasuratorile inregistrate in timpul polisomnografiei ofera foarte multe informatii despre modelul somnului. Spre exemplu:

-undele creierului si miscarea ochilor in timpul somnului il pot ajuta pe medicul vostru sa evalueze stadiile somnului si sa identifice intreruperile etapelor care pot aparea din cauza unor afectiuni ale somnului precum narcolepsie;
- modificarile ritmului inimii si respiratiei si cele ale nivelului oxigenului din sange care sunt anormale in timpul somnului pot sugera apnea;
- miscarile frecvene ale picioarelor care intrerup somnul pot indica afectiunea miscarilor periodice ale membrelor.

Informatiile stranse in timpul polisomnografiei sunt evaluate mai intai de tehnicianul expert in polisomnografie, care utilizeaza datele pentru a realiza un grafic al etapelor si ciclurilor somnului. Apoi, informatia este revazuta de medicul de la clinica specializata.

Poate dura pana la 2 saptamani pentru a primi rezultatele polisomnografiei. La o vizita ulterioara medicul analizeaza rezultatele impreuna cu pacientul si pe baza datelor stranse decide tratamentul sau daca este cazul unor alte investigatii.

Amniocenteza este o procedura prin care putin lichid amniotic este scos din uter pentru testare sau tratament. Lichidul amniotic este lichidul care inconjoara si protejeaza bebelusul in timpul sarcinii. Acest lichid contine celule fetale si diverse substante chimice produse de copil.

Prin amniocenteza genetica, o mostra de lichid amniotic este testata pentru anumite anormalitati, precum sindromul Down sau spina bifida. Prin amniocenteza la maturitate, o mostra de lichid amniotic este testata pentru a determina daca plamanii bebelusul ui sunt suficient de maturi pentru nastere. Ocazional, amniocenteza este folosita pentru a verifica daca bebelusul sufera de infectii sau alte afectiuni medicale. Rareori, amniocenteza este utilizata pentru a diminua volumul lichidului amniotic.

Desi amniocenteaza poate oferi informatii valoroase despre sanatatea copilului, decizia de a purcede la aceasta metoda invaziva de testare este extrem de serioasa. Este important sa intelegem riscurile amniocentezei si sa fim pregatiti pentru rezultate.

De ce se face amniocenteza

Amniocenteza este facuta din diverse motive, in diferite stadii ale sarcinii.

Amniocenteaza geneticaAmniocenteza genetica poate oferi informatii despre constitutia genetica a copilului. In general, amniocenteaza genetica se face cand rezultatele testului pot avea un impact semnificativ asupra modului de gestionare a sarcinii sau dorintei de a continua sarcina. Tipic, valoarea acestei informatii poate fi stabilita doar de mama si partenerul acesteia.

Amniocenteza genetica se face de obicei la 15 saptamani de sarcina, atunci cand cele doua straturi ale membranelor fetale s-au unit suficient de mult pentru ca o mostra de lichid amniotic sa fie extrasa cu grija. Rar, amniocenteza genetica poate fi facuta mai devreme de saptamana 11 de sarcina.

Puteti sa luati in considerare amniocenteaza genetica daca:

- aveti rezultate anormale la testarile prenatale. Daca rezultatele testelor, cum ar fi cele din primul trimestru, sunt pozitive sau ingrijoratoare, puteti opta pentru amniocenteza pentru a confirma sau infirma diagnosticul;

- ati avut o anomalie cromozomiala la o sarcina anterioara. Daca sarcina anterioara a fost afectata de sindromul Down si aceasta sarcina prezinta un risc ridicat;

- aveti 35 de ani sau mai mult. Copiii nascuti de femei cu varsta de peste 35 de ani sunt predispusi la un risc mai mare de anomalii cromozomiale, precum sindromul Down;

- aveti un istoric al familiei, cu anumite afectiuni genetice sau voi sau partenerii vostri sunteti purtatori ai vreunei boli genetice. Pe langa identificarea sindromului Down sau spina bifida, amniocenteza poate fi folosita si pentru a diagnostic alte afectiuni, precum fibroza chistica. Aceasta presupune testari specializate ale lichidului amniotic, dar trebuie sa existe un motiv serios pentru a face aceste teste.

Amniocenteza la maturitate

Amniocenteza la maturitate poate determina daca plamanii bebelusului sunt pregatiti pentru nastere. Acest tip de amniocenteza se face doar in caz de nastere prematura, inducerea sarcinii sau cezariana, in cazul in care acestea sunt optiunile pentru a preveni complicatii la nastere pentru mama. Se face de obicei intre saptamanile 32 si 39 de sarcina. Mai devreme de 32 de saptamani este putin probabil ca plamanii bebelusului sa se fii dezvoltat.

Alte motive pentru amniocenteza

Ocazional amniocenteza este folosita pentru:

- evaluarea copilului pentru a depista infectii sau alte afectiuni medicale;
- diminuarea lichidului amniotic;
- diagnosticarea unei infectii la nivelul uterului;
- evaluarea severitatii anemiei copilului care sufera de izoimunizare Rh, o afectiune rara prin care sistemul imunitar al mamei produce anticorpi impotriva unei proteine specifice de la suprafata celulelor sangelui copilului.

Riscuri

Amniocenteza prezinta numeroase riscuri, incluzand:

- pierderea sarcinii. Amniocenteza din trimestrul al doilea prezinta un risc minor de pierdere a sarcinii, intre 1 la 300 si 1 la 500 de cazuri. Cercetarile sugereaza ca riscul pierderii sarcinii este mai mare pentru amniocenteza facuta inainte de saptamana 15 de sarcina.

- crampe si sangerare vaginala. Aparitia crampelor este posibila dupa amniocenteza. Unele femei resimt si mici sangerari vaginale.

- rana de la ac. In timpul amniocentezei copilul poate sa miste o manuta sau un piciorus direct spre ac. Ranile grave cauzate de ac sunt rare.

- pierderea lichidului amniotic. Rareori, lichidul amniotic se scurge prin vagin, dupa amniocenteza. Daca scurgerea se opreste, sarcina poate decurge normal. Uneori, totusi, scurgerea duce la probleme ortopedice ale copilului.

- sensibilizare Rh. Rar, amniocenteza poate determina ca celulele sanguine ale copilului sa intre in reteaua sanguina a mamei. Daca aveti sange cu Rh negativ, veti primi un medicament numit imunoglobulina Rh, dupa amniocenteza, pentru a preveni producerea de anticorpi impotriva celulelor de sange ale copilului.

- infectii. Rareori, amniocenteza poate declansa o infectie la nivelul uterului.

- transmisia infectiei. Daca aveti o infectie, precum hepatita C, toxoplasmoza sau virusul imunodeficientei umane, amniocenteza poate cauza transferul infectiei la copil.

Tineti minte, amniocenteza genetica se face atunci cand rezultatele testelor au un impact important asupra derularii sarcinii. Altfel, decizia de a face amniocenteaza genetica tine doar de voi. Medicul vostru va va ajuta sa cantariti toti factorii care pot influenta decizia.

Amniocenteza la maturitate este adesea sugerata in caz ca nasterea prematura ar fi cea mai buna solutie pentru mama. Cu riscuri minime, amniocenteza la maturitate ofera siguranta ca bebelusul este gata sa se nasca.

Cum va pregatitiInainte de amniocenteza puteti manca si bea ca de obicei. Vezica trebuie sa fie plina inainte de procedura, asa ca beti cat mai multe lichide inainte de programare. Medicul va va ruga sa semnati un consimtamant inainte de inceperea procedurii. Este posibil sa va doriti sa aveti un sprijin emotional sau care sa va conduca acasa dupa amniocenteza.

La ce sa va asteptati

Amniocenteza se face de obicei la cabinetul medicului specialist.

In timpul procedurii

Mai intai, medicul va folosi ultrasunetele pentru a determina pozitia exacta a copilului in uter. Stati intinsa pe spate pe masa de examinare, cu abdomenul expus. Medicul va  aplica un gel special si va folosi un dispozitiv mic pentru a va arata pe monitor pozitia copilului.

Apoi, medicul va va curata abdomenul cu un antiseptic. In general, nu se foloseste un anestezic. Majoritatea femeilor spune ca exista doar un disconfort minor in timpul procedurii.

Ghidat de ultrasunete, medicul va insera un  ac subtire si gol prin peretele abdominal, pana in uter. O cantitate mica de lichid amniotic va fi extrasa intr-o seringa, iar acul va fi indepartat. Cantitatea specifica de lichid amniotic extras depinde de numarul de saptamani de sarcina.

Trebuie sa stati nemiscate cat timp acul este introdus, iar lichidul amniotic extras. Este posibil sa simtiti o senzatie de usturime cand acul strapunge pielea si sa simtiti un fel de crampe atunci cand acul intra in uter. Intreaga procedura dureaza circa o ora, mare parte din timp fiind alocata examinarii cu ultrasunete. In majoritatea cazurilor, mostra de lichid este obtinuta in mai putin de 2 minute. Cantitatea mica de lichid amniotic extras se va reface in mod natural.

Dupa proceduraDupa amniocenteza, medicul va folosi ultrasunetele pentru a verifica ritmul inimii bebelusului. Este posibil sa resimtiti crampe sau o cantitate mica de sangerare vaginala imediat dupa amniocenteza. Medicul va va sugera sa va odihniti dupa aceasta procedura. Este bine sa rugati pe cineva sa va conduca acasa. Este posibil sa va desfasurati activitatile normale chiar de a doua zi.

Intre timp, mostra de lichid amniotic va fi analizata in laborator. Pentru amniocenteza genetica, unele rezultate pot fi gata in cateva zile. Altele pot lua una sau doua saptamani. Rezultatele amniocentezei la maturitate sunt disponibile in cateva ore.

Daca faceti febra dupa amniocenteza sau aveti sangerari vaginale, pierderi de lichid la nivel vaginal sau crampe la nivelul uterului, mai mult de cateva ore, este bine sa va contactati medicul.

RezultateMedicul specialist va va ajuta sa intelegeti rezultatele amniocentezei.

Pentru amniocenteza genetica, rezultatele testului pot cu siguranta sa diagnosticheze anumite afectiuni genetice, precum sindromul Down. Alte testari nu mai sunt de obicei necesare. Amniocenteaza nu poate determina, totusi, toate defectele din nastere.

Daca amniocenteza indica faptul ca bebelusul are afectiuni cromozomiale sau anomalii ereditare ce nu pot fi tratate, va veti confrunta cu o decizie groaznica – daca sa continuati sau nu sarcina. Echipa medicala, dar mai ales persoanele dragi trebuie sa fie alaturi si sa va sprijine in aceste momente dificile.

Pentru amniocenteza la maturitate, rezultatele vor indica sigur gradul de maturitate a plamanilor copiilor. Daca trebuie sa nasteti copilul mai devreme, aceasta informatie va ofera siguranta ca bebelusul este gata pentru nastere.

Un grup de cercetatori romani condusi de Presedintele Academiei de Stiinte Medicale, dl. Laurentiu Popescu, a descoperit un nou tip de celule in corpul uman: telocitele. De ce aceasta descoperire este atat de uimitoare? Pentru ca in ultima suta de ani s-a dovedit un eveniment extrem de rar descoperirea unor noi tipuri de celule la nivel mondial. De aceea telocitele au starnit un val de interes la nivel mondial.

O alta cauza o explica insusi academicianul Laurentiu Popescu si este legata de rolul acestora in corpul uman: “Dacă vom reuşi să le izolăm, să le multiplicăm împreună cu celulele stem, le vom putea utiliza eficient pentru tratarea infarctului miocardic”.

Ce sunt totusi telocitele?

„Telocitele sunt nişte celule cu corp mic, dar cu prelungiri extrem de lungi (asemănătoare prelungirilor neuronilor), prezente în aproape toate organele corpului. Rolul telocitelor este acela de tele-coordonare, la distanţă, prin intermediul prelungirilor lor extrem de lungi şi subţiri (telopode), a altor tipuri celulare, de stabilire de contacte de tip “sinapse stromale” cu acestea şi de comunicare prin intermediul unor structuri microveziculare – exozomi, au explicat cercetătorii, citaţi de Mediafax”

Aceste celule au fost gasite in 15 organe principale din corpul uman: inimă, în toate cele trei straturi ale inimii endocard, miocard, pericard, în jurul vaselor sangvine, în plămâni, pleură, perineu, uter, trompe uterine, vezica biliară.

Cum functioneaza telocitele?

“Termenul de telocite vine din greceşte, de la ‘telos’ – nu are nicio legătură cu distanţa, adică teledetecţie, televiziune – ci înseamnă că acţionezi la distanţă.

Surpriza este că noi, fără să intenţionăm acest lucru, cu destul noroc şi multă stăruinţă, adică prin serendipitate, termenul care defineşte în ştiinţă a găsi din întâmplare. Sigur că din întâmplare, dar şi perseverenţă şi să îţi dai şi seama ce ai făcut. Aceste telocite au nişte prelungiri imense. Ele reprezintă un tip special de celule care sunt în diferite organe, inclusiv în inimă. Aceste prelungiri emit nişte vezicule, numite exozomi, care permit transferul unor molecule de pe celulele pentru care altă cale nu există.”

Rolul telocitelor

„Rolul este probabil acela de a controla relaţiile dintre alte celule în mod particular – dacă vreţi să zicem aşa e medierea între sistemul nervos şi sistemul vascular.

În afara sistemului nervos şi circulator care sunt arhicunoscute ca sisteme de reglare a funcţiilor corpului, am imaginat că avem de a face şi cu un sistem interstiţial, totalitatea telocitelor formând un fel de reţea care ar pute fi definită ca un sistem interstiţial.
În felul ăsta s-ar putea explica unele rezultate bunăoară ale acupuncturii.

Ceea ce este foarte important este că, probabil, ele asigură capacitatea regenerativă a unui organ dacă sunt stimulate. Cheia problemei este să găsim ceva care să le stimuleze, pentru că, din anatomia comparată ştim la speciile care au o capacitate mare de regenerare, cum este specia de peşte numită Zebra, şi la şopârle povestea cu coada, că, dacă tai o bucată, se regenerează, dar ce nu ştie toată lumea este că, dacă tai o bucată de inimă fie de la peştele Zebra, fie la salamandră se reface şi numărul de telocite la peştele Zebra şi la şopârlă este imens. E o pistă.”

Ipoteze privind telocitele

„Eu cred că ideea de sistem interstiţial ca sistem regulator şi regenerare este importantă. Medicina regenerativă are în momentul de faţă trei mijloace – celulele stem, molecule mici care pot pătrunde prin membrană şi au activitate stimulatorie, şi ingineria ţesuturilor la care aş adăuga că medicina regenerativă poate însemna în acest moment celule stem plus telocite.

Încercăm să convingem cât mai multă lume de importanţa acestor celule, care ar putea fi cheia regenerării inimii. În privinţa acestor celule se întrevăd trei direcţii. Prima este formarea unei structuri normale a inimii, în stadiul de formare, fetal şi la nou născut. Urmează mecanismul de reparare a inimii, o speranţă vitală a omenirii şi, dacă se va găsi o metodă de stimulare a acestor celule, este foarte probabil să se ajungă la capacitatea de a repara ceea ce se petrece în infarctul miocardic. A treia problema este implicarea acestor celule în diferite procese patologice cum este fibrilaţia atrială, o boală cu importante consecinţe asupra inimii şi care ar putea fi vindecată.”

Surse: http://www.scientia.ro/component/jooanswers/details/Ce-sunt-celulele-telocite-Sunt-ele-descoperite-de-romani-_487.html

http://www.postamedicala.ro/cercetarea-medicala-romaneasca-recunoscuta-pe-plan-international.html

http://www.ziare.com/articole/telocite+celule+stem

Alte surse: http://www.paginamedicala.ro/stiri-medicale/Telocitele-lui-Popescu_-aghiotantii-celulelor-stem_8940/

Punctia unei acumulari lichide

Medicii pot sa efectueze o punctie in cazul unor acumulari anormale de lichid in cavitatile naturale ale pleurei – membrana ce inconjoara plamanii – sau ale cavitatii peritoneale. Peritoneul este o membrana care acopera peretii abdominali si pelvieni si organele pe care le contin aceste cavitati.

Punctie pleurala

O punctie pleurala se realizeaza in cazul unei spitalizari. Acest gest este nedureroasa si nu necesita anestezie. Punctia pleurala poate fi realizata doar pentru a stabili un diagnostic: analiza lichidului orienteaza catre o boala bacteriana sau virala, inflamatorie, de origine cardiaca sau canceroasa.

Ea permite golirea pleurei de acest lichid, ducand la o mai buna performanta respiratorie. Dupa punctie, trebuie efectuata o radiografie de control.

Punctia ascitei

Punctia ascitei priveste lichidul prezent in cavitatea peritoneala. Ea se efectueaza cu un ac extrem de fin, pe care il introducem in cavitate, intepand partea stanga a peretelui abdominal. Nu provoaca durere si poate fi efectuata in cabinetul unui medic. Analiza acestui lichid permite descoperirea unor probleme in functionarea ficatului, rinichilor sau a inimii sau a unei inflamatii a peritoneului, ce au o origine infectioasa sau tumorala. In plus, se profita de acea punctie pentru a elimina o cantitae cat mai mare din acel lichid.

Punctia ganglionilor

Uneori medicii realizeaza si o punctie a ganglionilor. Analiza poate descoperi o boala infectioasa, sanguina sau tumorala. Aceasta punctie este practic nedureroasa.

Despre punctiile-biopsie

Acestea difera de punctiile obisnuite. O punctie-biopsie preleva unul sua mai multe fragmente de tesut, semanand mai mult cu o biopsie decat cu o punctie. Ea se poate efectua la nivelul pleurei. Dupa o anestezie cutanata, medicul preleva, cu ajutorul unui ac, cateva fragmente care vor fi analizate.

Acest tip de punctie da rezultate mai corecte decat o simpla punctie si nu este necesara acumulare de lichid. In afara de aceasta anestezie locala, este un simplu examen nedureros care dureaza aproximativ 20 de minute. Se efectueaza apoi o radiografie de control si se reface in caz de dureri dupa punctie.

Punctia hepatica

O punctie hepatica transcutanata poate fi realizata la nivelul ficatului cu un ac special creat pentru aceasta examinare. Medicul realizeaza o anestezie locala si apoi introduce acul intre a opta si a noua coasta, pe partea dreapta. este un examen simplu, dar care necesita o scurta spitalizare pentru a realiza un examen complet al sangelui si pentru supraveghere.

Este folositoare pentru a efectua o evaluare a ficatului in timpul hepatitelor virale si a cirozelor alcoolice. Dupa aceasta punctie, trebuie sa ramaneti intinsi pentru a favoriza cicatrizarea.

Punctie renala

Aceasta punctie ajuta la definirea corecta a bolilor acute si mai ales cronice ce ating rinichii si pentru a stabili un pronostic. Aceasta punctie necesita o scurta spitalizare si se realizeaza intr-o sala speciala, patrunderea acului fiind ghidata de catre ecograf. Biopsia nu este dureroasa, datorita anesteziei. In schimb pot aparea dureri lombare in zilele care urmeaza sau urina poate deveni rosie. In aceste cazuri avertizati medicul.

Punctia lombara

Este un examen deseori realizat de catre bolnav si este realizat fara a provoca durere. Prelevarea de lichid cefalo-rahidian se realizeaza introducand un an intre doua vertebre, in partea de jos a spatelui. Este indispensabil pentru a diagnostica meningita si a izolva germenul, dar folositor pentru anumite boli ce ating creierul sau meningele. Aceasta punctie nu necesita o pregatire speciala si trebuie sa se efectueze in cursul unei spitalizari.

Bolnavul trebuie sa se aseze pe marginea patului, cu funduletul scos in afara, imbratisand perna. Este o pozitie care permite vertebrelor sa se departeze usor, usurand astfel introducerea acului. daca este o pizitie dificila pentru pacient, acesta poate fi lungit pe o parte, picioarele indoite.

Medicul introduce acul dupa dezinfectarea pielii si chiar si o anestezie locala, dar durerea cutanata sau a punctiei este cam aceeasi. Dupa ce s-a prelevat putin lichid cefalo-rahidian, in mai multe tuburi, medicul retrage acul si acopera strans punctul de punctie timp de cateva minute.

Dupa punctie, bolnavul trebuie sa ramana intins cel putin 24 de ore, sa se miste cat mai putin si sa bea multa apa pentru a nu avea dureri de cap. De altfel prelevarea unei mici cantitati de lichid cefalo-rahidian duce la o diminuare a presiunii acestui lichid, ceea ce inseamna ca ne putem astepta la dureri de cap. Daca aceste dureri apar, se pot lua medicamente analgezice. Ele nu dureaza mai mult de 2-3 zile.

Cercetatorii au studiat 90 de copii care au fost inregistrati la o clinica specializata in tulburari ale somnului pentru evaluarea problemelor cu respiratia in timpul noptii si 30 de copii care nu sforaie. Copiii au participat la studierea somnului si probele de urina au fost testate a doua zi.

Analizand sutele de proteine din probele de urina ale copiilor, cercetatorii au descoperit ca numarul de proteine difera la copiii care sufera de apnee obstructiva fata de cei care sforaie de obicei sau care nu sforaie deloc.

Specialistii care au efectuat studiul au declarat ca nu se asteptau ca urina sa le ofere posibilitatea sa descopere apneea obstructiva din timpul somnului. Totusi, domeniul bio-marker-ilor este in continua expansiune, iar asta deschide, cu siguranta, drumul spre metode de diagnosticare mai simple, in viitor. Cercetatorii doresc sa valideze descoperirile rezultate in urma analizarii probelor de urina prelevate din laboratoarele din toata lumea si sa dezvolte un test simplu, pe baza de culori, care poate fi facut la cabinetul medicului sau chiar de parinti.

Aproximatix 3% dintre copiii mai mici de 9 ani prezinta apnee obstructiva in timpul somnului, care poate duce la probleme de comportament, cardiovasculare si de metabolism. Programul de testare pe baza urinei sugerat de acesti cercetatori ar reprezenta un ajutor imens pentru parintii si copiii din lumea intreaga, daca ar putea finalizat cat mai curand.

Hepatitele acute virale sunt boli strict umane produse de virusuri hepatititce, adica virusuri care afecteaza in principal ficatul in contextul unei imbolnaviri a intregului organism.

In majoritatea cazurilor pacientul se vindeca singur spontan, ramanand cu imunitate durabila la virusul hepatitic cu care a fost infectat. Dar, in functie de tipul virusului care a produs hepatita boala poate fi persistenta si/sau progresiva catre forme cronice, ciroza sau cancer hepatic.

Hepatita A este prima dintre virale ale ficatului care a fost descrisa. A fost suspectata ca fiind de etiologie virala inca din anii ‘50, dar acest lucru nu a fost dovedit decat in 1973.

Hepatita A se transmite pe cale digestiva — este o boala a mainilor nespalate. Boala se ia de la om la om, sursa de infectie fiind reprezentata de persoanele la care boala este evidenta cat si de catre cei cu infectii inaparente, aceste cazuri fiind mult mai numeroase decat cele manifestate clinic.

De obicei in jurul unui bolnav care are simptome de hepatita A se mai gasesc 20-30 de alte personae (in special copii) care au infectia dar nu manifesta boala. Aceste persoane sunt insa contagioase.

Contagiozitatea apare cu 7-10 zile inainte ca boala sa se manifeste clinic si dispare dupa 2 saptamani de la aparitia simptomelor, adica atunci cand apare icterul.

Virusul este excretat in fecale si de aici pe mainile persoanei infectate. O persoana se poate infecta cu virusul hepatitei A de la cei care locuiesc in aceasi casa, prin folosirea veselei, tacamurilor si prosoapelor. Se mai poate transmite prin apa si mancare nepreparata termic: sandvisuri, aperitive reci, suc si lapte nepasteurizate, salata si fructe de mare.

De asemenea, bauturile cu gheata pot fi o sursa de infectie, chiar daca bautura respectiva este “curata”, apa cu care a fost facuta gheata poate fi contaminata. Virusul se mai poate transmite si prin contact sexual indiferent daca e protejat sau nu.

Virusul rezista in mediul inconjurator in apa, alimente si pe mainile murdare. Rezista la clorinarea obisnuita a apei potabile sau a apei din piscine (pentru a fi omorat este necesara o cantitate de 10 ori mai mare in apa decat se foloseste in mod uzual!!) si de asemenea virusul este rezistent la dezinfectantele obisnuite. Insa este distrus prin fierbere timp de 5 minute.

La noi in tara boala este endemica (adica o mare parte din populatie a contractat virusul) si aceste epidemii apar in perioada vara-toamna. Boala este frecventa la copii si tineri astfel incat pana la varsta adulta 90% din populatia Romaniei devine imuna la virus.

Hepatita A se manifesta foarte variat; fie ca o gripa, cu febra moderata timp de cateva zile insotita de dureri de cap si stare de discomfort general.

La aceste simptome se pot adauga sau nu simptome digestive: senzatie de voma, greata, lipsa poftei de mancare, senzatia de “prea-plin”, precum si durere in partea dreapta a abdomenului superior. In acest timp apar modifcari progresive de culoare ale scaunului (devine deschis la culoare) si a urinei (care devine portocaliu-roscata).

Apoi se instaleaza icterul (ingalbenirea pielii si a sclerelor-partea alba din jurul irisului), in aceasta perioada persoana incepe sa se simta din ce in ce mai bine, si de asemnea nu mai este contagioasa. Vindecarea este regula in cazul hepatitei cu virus A.

Testele de laborator evidentiaza o crestere importanta a transaminazelor (substante chimice produse in ficat si care sunt eliberate in sange in momentul in care apare distrugerea celulelor hepatice) si de asemenea se evidentiaza anticorpi specifici care pun diagnosticul de hepatita A.

Nu exista tratament pentru hepatita virala A. Dupa diagnostic, spitalizarea este rareori necesara—doar in cazurile in care persoana respectiva are si alte boli concomitente, sau simptomele sunt destul de severe.

Izolarea nu este necesara, doar minimele masuri de igiena elementara. Cele mai multe cazuri necesita doar cateva zile de repaus la pat si este recomandat un regim hipercaloric de obicei dimineata cand pacientul poate tolera mai usor. Alte restrictii dietetice sunt inutile.

Deoarece nu exista tratament pentru aceasta boala, cea mai importanta este profilaxia si regula de aur este igiena riguroasa. Daca am fost expusi la virus (cineva din anturaj este infectat cu hepatita A) se pot administra cat de repede posibil imunoglobuline.

De asemena exista un vaccin care se poate administra incepand de la varsta de 2 ani, doza de rapel se face dupa 6-12 luni, apoi odata la 10 ani, pentru a mentine imunitatea.

Hepatita cu virus A este considerata o boala a proastei igiene, a aglomeratiei urbane si a conditiilor economice precare. In tarile dezvoltate infectia cu acest virus a scazut simtitor odata cu cresterea nivelului de trai; din pacate la noi in tara majoritatea populatiei este sau a fost la un moment-dat in viata infectata.

Care sunt avantajele si cand este indicata o astfel de procedura? Iata cateva informatii.

Imaginile ce se folosesc in cazul interventiilor asociaza un act ce permite un gest terapeutic la un examen de acest tip, ce permite urmarirea interventiei in direct.

Aceasta metoda s-a dezvoltat in ultimii 10 ani. Din acest tip de chirurgie s-a ridicat si chirurgia mini-invaziva. Aceasta permite interventiile in interiorul corpului fara sa mai fie nevoie sa se realizeze deschideri mari si sa se opereze in mod traditional.

Acest tip de chirurgie este sustinuta de folosirea unui endoscop – compus dintr-un tub optic dotat cu un sistem de luminare -, ce este introdus in organism printr-o mica incizie, ba chiar strecurat prin deschizaturi naturale ale organismului. Cu un diametru micut, tubul lasa instrumenele chirurgicale sa treaca, instrumente miniaturizate, necesare interventiei, cat si materialul video.

Datorita unei fibre optice legate de o camera, chirurgii pot astfel sa supravegheze derularea operatiei pe ecran. Ei opereaza, astfel, avand o mai buna viziune a campului operatoriu, caci imaginea ne apare marita cu 15 ori.

Avantajele chirurgiei mini-invazive

Pentru a ajunge mai usor la organe si tesuturi, chirurgia traditionala impune realizarea unor incizii mari, ceea ce nu ramane fara consecinte pentru pacient: sangerari operatorii abundente, dureri post-operatorii, cicatrici uneori inestetice si riscuri de infectie deloc neglijabile, ce maresc timpul de spitalizare.

Cu acest tip de chirurgie putin invaziva, confortul pacientului este mult ameliorat. Marile taieturi, ce lezeaza muschi si nervi, sunt inexistente, iar cicatricele aproape invizibile. Trei mici incizii sunt suficiente. Dar interventia dureaza mult mai putin. Pacientul sufera foare putin si se scurteaza lista posibilelor complicatii post-operatorii.

Este chiar posibil sa fii operat fara sa fii internat. Reducerea duratei interventiilor si, pe cale de consecinta, a anestezicelor, pot sa duca in anumite cazuri la realizarea interventiilor ambulatoriu. Pacientul soseste dimineata la spital si seara se intoarce acasa. Acest tip de chirurgie are sanse mari sa se dezvolte foarte mult.

Cand este indicat acest tip de chirurgie?

Echipele de chirurgi deschise la astfel de interventii sunt astazi mai numeroase. Bineinteles dupa ce se specializeaza. Vorbim de arteroscopie atunci cand interventia intereseaza o articulatie, de laparoscopie sau coelioscopie, cand interventia se situeaza la nivel abdominal, toracoscopie la nivelul toracelui.

Ginecologia este primul domeniu in care celioscopia a fost folosita. Chistul ovarian, tratamentul unei sarcini extrauterine, numeroase alte interventii ginecologice complicate sunt accesibile cu ajutorul chirurgiei mini-invazive. Alte specialitati ce o folosesc: chirurgia abdominala, cardiaca – valvuloplastie – , chirurgie urologica – calculi, prostatectomie – , chirurgie ortopedica – proteze.

In oncologie, operatiile se realizeaza prin chirurgia endoscopica in anumite circumstante. Pentru anumite tumori in stadiu incipient, chirurgul poate sa ia un ganglion, care va fi analizat, prin aceasta tehnica. Aceasta permite evitarea scoaterii unui intreg lant ganglionar. In cancerul renal, avem laparoscopia, astazi tehnica de referinta atunci cand se pune problema unei interventii chirurgicale.

In mod cert in viitor aceste interventii vor deveni banale. Tinerii medici trebuie specializati in aceasta forma de chirurgie, iar spitalele trebuie sa fie dotate din ce in ce mai modern. Sa speram ca acest lucru se va intampla cat mai curand. Pentru binele tuturor!